Sejur Macedonia 2015
.MACEDONIA DESCRIERE
aprilie 20, 2015
Oferta vacanta Dubai, senior voyage
DUBAI – SENIORI VOYAGE
iunie 26, 2015
Show all

.SICILIA – Descriere

Categorie:

OFERTA VACANTA SENIORI –  SICILIA

Senior Voyage ofera ca destinatie de vacanta insula Sicilia in cea mai favorabila perioada a anului in care temperaturile sunt ideale pentru a vizita Sicilia, un adevarat muzeu in aer liber.

Sicilia este cea mai mare insula din Marea Mediterana si este locul care satisface toate cerintele celor care o aleg drept destinatie de vacanta, indiferent daca este vorba despre iubitori de plaje superbe, de mare si de natura sau de pasionati de arta, cultura sau istorie.

Sicilia este un taram aparte, o insula separata de restul Italiei, nu numai de mare, ci si de secole de experiente istorice si culturale. Si totusi, este o parte extrem de importanta a tarii iar scriitorul german Johann Goethe, profund impresionat de frumusetile insulei, spunea  „sa vezi Italia fara sa vezi Sicilia este ca si cum nu ai fi vazut Italia deloc, pentru ca Sicilia este cheia intregii tari”.

De-a lungul timpului, acesta insula i-a atras pe cartaginezi, romani, greci, vandali, arabi, normanzi, spanioli si francezi. Invadatorii Siciliei au lasat insulei o extraordinara mostenire: teatrele de la Siracusa si Taormina, impozantele temple de la Agrigento si Sagesta, superbele mozaicuri din Piazza Armenia, stilul arhitectural cu influente maure sau maiestuosul stil arhitectural, mostenire ce se poate vedea cel mai bine la catedralele Monreale si Cefalu. Principalele orase, care sunt si capitale de provincii, sunt Palermo, Catania, Siracusa, Agrigento, Messina, Caltanissetta, Trapani, Enna, Ragusa.
Catania este al doilea oras ca marime din Sicilia, fiind situat pe coasta de est, la mica distanta de vulcanul Etna. Aspectul unic al Cataniei se datoreaza in mare parte pietrei vulcanice, de culoare gri, folosita pentru numeroase edificii publice si palate. Frmusetea si valoarea artistica si istorica a centrului baroc al Cataniei a fost recunoscuta prin includerea ei in Patrimoniul UNESCO.

Palermo, capitala Siciliei, este un oras modern, cu un ritm alert de viata si numeroase obiective interesante, mai ales vechi monumente si cladiri. Dar in afara obiectivelor culturale vom gasi si magazine, piete, restaurante si localuri traditionale. In Piata Marina se afla Parcul Garibaldi. Aici, Balcescu are un bust asezat chiar langa cel al prietenului sau Giuseppe Garibaldi. Parcul are o vechime de peste 100 de ani, fiind fondat in 1886, iar statuia lui Balcescu este strajuita de imensi ficusi cu trunchiuri impletite si de palmieri exotici. „Nicolae Balcescu, grande storico e patriota romeno morte a Palermo”, scrie pe soclul statuii revolutionarului de la 1848.

Taormina este recunoscuta ca fiind “Perla Marii Mediterane” si este situata pe coasta de est a insulei, deasupra a doua golfuri a caror imagine este desprinsa parca dintr-o carte postala. Statiunea a fost construita pe Muntele Tauro, iar in fundal se vede vulcanul Etna; este o priveliste care iti taie pur si simplu respiratia. Taormina poate fi cel mai bine descrisa ca fiind o combinatie intre munti, mare de azur, stanci dramatice si istorie. Renumitul teatru grec din Taormina este una dintre atractiile turistice importante; de aici puteti admira o frumoasa priveliste a coastei de est. O plimbare pe stradutele inguste ale Taorminei cu magazine chic, cafenele si restaurante este un prilej de incantare. Nu trebuie sa ratati o plimbare prin gradinile publice din Taormina, pline de verdeata si flori multicolore.

Il Padrino  –  „Nasul”

Numele insulei Sicilia duce inevitabil cu gandul la Mafia Siciliana. Mafia s-a nascut la Corleone: un satuc “ratacit” in munti, “ascuns” in spatele orasului Palermo, pamant de agricultori si pastori, cicoare si ricotta. Aici se afla “Olimpul” nasilor, aici este centrul puterii a celebrei Cosa Nostra.

Vulcanul Etna – „vulcanul care nu doarme niciodata”, a fost un subiect de mare interes pentru mitologia clasica si credintele populare; s-a incercat explicarea comportamentului vulcanului prin religie, considerandu-se ca zeii uriasi din legendele romane si grecesti controleaza vulcanul.

 

 

 

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „.SICILIA – Descriere”